uopt a lu’ Martie !
A trecut, ştiu, că am ditamai calendariu ce-mi şade deasupra dovleacului ! Dar vroiam să-mi exprim părerea aşa că cum. că de ce, e 8 martie. Nu degeaba domnle venitul românaşului n-are şanse a creşte, păi cum se termină cu sărbătorile de iarnă, urmează încornoratul Valentin, după care primul şi 8 martie, mai stă şi îi vine avansul şi vine Paştele, miei, grătare, între timp poate mai dă şi de ziua neveste-sii sau a progeniturii care şi-aşa e la facultate şi cere…cere dar-ar leuca în cap. Vine vara şi mândru cum e românaşul o vrea să-şi plimbe curul fundul pe undeva, alţi bani, altă distracţie. Vine toamna şi bani că pleacă progenitura la şcoală, chirie, băute, ce?! el nu ştie cum a făcut ? şi iarăşi de la capăt… apăi cum să punem şi noi un ban deoparte ?!
Ahh da, să nu trec pe lângă subiect, LMA fetelor, scuze fomeii mele Gheorghiţa că nu i-am luat nimic [dublă negaţie, deci i-am luat ceva...]dar n-am ştiut că îţi place.
31 octombrie 2008 la 11:41 am
feg