Nimicul 3

Ramasesem la teoria lui x si y…am aflat de neuronii s si i ☺…s-au intamplat multe de cand nu mi-am mai lasat gandul sa gandeasca…nu stiu exact ce fac neronii mei …s-au oprit si ei …s-au oprit si gandurile…si zambetul…

Sa trec la partea practica…am luat ceva decizii,nu stiu cat de grozave…imi pare rau pentru altele pe care nu le-am luat ☹…m-am hotarat sa incerc recalcularea lui x,imi cam da cu virgula…credeam ca e mai simpla matematica din mintea mea…sa iti spun exact ce simt si ce cred…

Cand exista acel x si eram acum o lacrima,acum un zambet,dar niciodata constanta,credeam k e bine,credeam k asa tre sa fie viata ca sa nu fie monotona…probabil asta era ceva nou pt mine …si apoi cand am cunoscut y ma simteam o mica regina, pana si “nervul zambirii” se blocase in pozitia “on” ☺…se declansa “hormonul fericirii”…dar am spus k totusi ar trebui sa ma conving de existenta au inexistenta lui x…si ce-i drept imi cam lipsesc fenomenele de mai sus…cat de tare a reusit sa ma schimbe d-l x…nu mai pot fi eu cu el…cat mi-am dorit candva sa se produca schimbarea asta in mintea lui,si acum cand imi era si mie bine sa fie tot in lumea lui…

Sa iti spun asadar cum e eu acum…nu mai simt aproape nimic din ce a fost candva…parca e o necunoscuta,dar pe care nu imi doresc sa o calculez…mereu pornesc cu “nu” in fata, nu imi doream sa revin,dar am facut asta …si nimic…ma comport asa cum m-a crescut el…parca am nevoie de aer,de spatiu,nu vreau sa stea pe capul meu,nu ma prea intereseaza ce face , nu ma supar daca vrea sa iasa singur sau cu baietii …nu ma deranjeaza nimic din ce nu imi placea inainte…poate sa vb cu cine vrea,cand vrea,sa se intalneasca…m-am facut tare rece si indiferenta…chiar am spus k voi incerca sa fiu ca inainte,dar degeaba am acceptat sa ma intorc…nu mai simt …nici s ,nici i…

Ba mai mult,tre’ sa recunosc ceva…parca imi salta un pic neuronul s cand intra mr. Y ☺ in my room…k are treaba la gabita ☺….si acum nu ar trebui sa ma mai gandesc la el,dar ceva nu ma lasa…nu pot sa nu zambesc cand ma uit la gropitele lui…ca oricum nu prea am mai facut asta in ultimele zile…nu pot sa ii dau sperante in acest moment ☹…nu pot sa ii cer nimic…mai bine face cum crede si ce stie k eu nu vreau sa mai lovesc un dulce…poate va fi bine candva…poate ne va fi la amandoi…

Acum sunt doar eu si sperantele…candva cineva tot va fi trist ☹…si de ce???Pentru ca mi-e ciuda acum k nu am stiut sa spun nu…sau poate k trebuia sa fiu sigura…sigura sunt acum k nu-l voi face fericit pe x,pt ca nu mai pot …si nici eu nu cred ca sunt…altfel e sa-ti simti hormonul fericirii ☺…deocamdata voi lasa asa lucrurile, trebuie sa vada si x ce simt,de fapt ce nu simt…poate sunt prea dura cu ceea ce scriu aici ,dar nu e eu…e Rodica …pot sa dau vina pe ea ca nu se supara…

Eu si sperantele ne oprim aici…si asteptam momentele vesele ☺…pe curand…